Blogul lu’ Veronescu

Cum am apărut pe lume. Reportaj de la faţa locului

Era ora 1 de noapte cînd pe mama mea au apucat-o durerile naşterii. S-a speriat enorm, ştiind că tătăl meu nu era acasă. Probabil că lucra din greu pe undeva. Şi cum spuneam, pe la ora 1 eu am început să dau semne că vreau să scot nasul în lume. Ţineam foarte mult să mă nasc în aceeaşi zi cu geniul Eminescu, dar nu a fost să fie. M-am născut pe 16 ianuarie.

După cum mi-am povestit mama mai tîrziu, afară era aşa de frig încît zăpada scîrţia la orice atingere. Chiar şi o pană căzută pe zăpadă făcea zgomot. Mama, fără să mai stea pe gînduri s-a îmbrăcat din grabă şi fuga la bunica, care locuia la vreo 400 de metri. Cînd a văzut-o, bunica s-a zăpăcit şi mai mult. Trebuie să menţionez că pe acele timpuri în sat nu prea erau telefoane. Aşa că a trebuit să plece, în miezul nopţii şi în miezul iernii la medicul satului şi de acolo să meargă la spital.

Mama mi-a spus că naşterea nu a fost foarte grea, cu toate că eram primul copil, pe care m-au aşteptat 5 ani. După o forfotă de 15 minute am apărut şi eu. Galbenă la faţă, probabil că eram speriată şi bolnavă de gălbinele. Cu toate acestea , Mama m-a sărutat şi a spus că sînt cea mai frumoasă.

Din păcate rudele care au venit a doau zi nu erau de aceeaşi părere. Tatăl a vrut chiar să mă schimbe pe un băiat. Acum nu mai doreşte aşa ceva. Eu, însă, îi mai amintesc acest lucru.