Archive for aprilie, 2008
“să fac trotuarul” cu Lenin
am tot văzut că mai toată mass-media a scris despre consemnarea de către partidul comuniştilor a zilei de naştere a lui Vladimir Lenin. mare tam-tam. presa numai asta şi aştepta. nişte prostii de la partidul de guvernamînt. am fost şi eu ieri “să fac trotuarul”, adică să fac un vox despre ce mai ţine minte populaţia atunci cînd rostim Lenin. of, mai să mor de rîs. aproape nimeni nu ştia cine este acest Lenin. un copil credea că l-am întrebat despre ce ştie despre “lene” şi îmi spune că nu e bine să fii lenos… oricum, pînă la urmă aş putea rezuma o definiţie a lui Lenin, din cele ce am auzit în stradă. astfel Lenin a fost împăratul-geniu al Rusiei, care a luptat în cel de-al doilea razboi mondial şi care a fost un mare revoluţionar care a învăţat lumea să fie mai bună prin foame.
asta e tot ce am descoperit eu ieri. nu ştiu să ne bucurăm sau nu că nu cunoaştem elementarul despre Lenin.
5 comments 23, aprilie, 2008
examen
azi nu scriu nimic pentru că am de susţinut un examen la studiile de masterat.
2 comments 10, aprilie, 2008
prin cuvinte murdare spre stele
nu ştiu dacă s-a înţeles ceva din titlul meu. e vorba de jurnaliştii şi cuvintele necenzurate. spunea cineva că este un stereotip faptul că gazetarii noştri folosesc în exprimarea lor cuvinte fără perdea. precum “za.b.t” în loc de “săturat”, citeşte mai multe cuvinte obsene
5 comments 9, aprilie, 2008
sărmana Creceanîi!
nu credeţi că am greşit tastele cînd am cules numele actualui prim-ministru Greceanîi. pur şi simplu aşa au numit-o cei de la tv7. mă gîndeam oare cît de Creceanîi este Greceanîi?
Add comment 8, aprilie, 2008
unde-s comentariile mele?
“dragi colegi, fiţi mai atenţi cînd plasaţi pe site reportajele.” cam aşa mi-am început comentariul meu la un reportaj plasat pe eutv.md. m-am referit la faptul că citeşte mai mult
2 comments 8, aprilie, 2008
stand-up de nota 10!
ia hai să mai vorbim şi despre stand-up. că tot mai des apar reporterii noştri la televizor şi uneori mai bine închid urechile, eventual ochii decît să urmăresc stand-up-ul. să nu credeţi că mă sperii de reporter, Doamne fereşte. pur şi simplu, se întîmplă ca să se spună nişte vorbe că te “bagă în boale”. din cîte ştiu eu, citeşte mai mult
3 comments 3, aprilie, 2008


